Compania noastră este specializată în producția și comercializarea ștanțelor din oțel și a incizoarelor de precizie și se adresează numeroaselor sectoare de producție din industria pielăriei.

Compania noastră are o experiență de peste 40 ani în fabricarea ștanțelor.
Flexibilitatea și capacitatea de a face față celor mai variate probleme de producție, sprijinite de tehnologia unității noastre de producție din SIBIU (un mare centru productiv, în domeniul pielăriei), ne permit să ne definim adevărați specialiști, în acest sector de activitate, capabili și fiabili atât în consutanța cât și în rezolvarea problemelor legate de fabricație.

Noi oferim clienților un Serviciu complet; punctualitatea preluării comenzilor și livrării produselor, precum și maxima corectitudine în raporturile comerciale au stat dintotdeauna pentru noi la baza unei colaborări profitabile și de lungă durată

Obiectivul nostru este cel de a transmite clieților noștri competența și calitatea maximă, dar și cel de a amplifica zi după zi experiența noastră tehnologică; acest rezultat poate fi obținut numai după constante confruntări și mari investiții în tehnologia de înalt nivel.

Calitatea și flexibilitatea noastră sunt cunoscute nu numai în România, ci în toată Europa.

Atât capacitatea noastră de producție - demonstrază că suntem un partener competent. Livrările sunt pe măsura cerințelor sau exigențelor clienților noștri.
Prezentare

limba de afișare / lingua del display:
Tel/Fax: 0040269228814
E-Mail: office@italstante.ro
Șos. Alba Iulia, Nr. 110
Sibiu, România
© Copyright Ital Ștanțe 2016
     Crafted by Ittask